Despre densitate urbană…

Societatea postmodernă sau post-postmodernă în care trăim este o societate funciarmente urbană. La începutul secolului XIX exista un singur oraş care avea o populaţie de peste un milion de locuitori: Londra. La începutul secolului XX existau trei, iar acum 281 de oraşe depăşesc un milion de locuitori, dintre care 20 depăşesc 10 milioane. Cu alte cuvinte, din cele 6,5 miliarde de locuitori, jumătate locuiesc în oraşe, cu previziunea că în 2030 vor fi 4,1 miliarde de orăşeni. Cu toate acestea în ultimii 50 de ani 370 de oraşe de peste 100000 de locuitori au suferit descreşteri semnificative ale populaţiei.

În mod paradoxal, câteva metropole concentrează cu pleonexie jumătate din populaţia globului, iar  un număr semnificativ de oraşe, în speţă americane, trebuie să-şi reformuleze politicile urbane în vreme ce periferii nesfârşite abandonate demantelează orice “vis american” al căsuţei cu gazon.

Cupiditatea marelui oraş, care se extinde tentacular, ingerând teritoriul, distrugând ambientul, furnicar nesfârşit de mărfuri, oameni, transgresiuni de culturi ascunde povestea sa. Marile metropole nu sunt entităţi autosuficiente, ci sunt punctele nodale ale unei reţele vizibile şi virtuale, care acoperă întregul glob.

Dacă acum un secol ebuliţia marelui oraş era alimentată de raţiuni economice şi culturale, astăzi sistemul lor de conexare a devenit infinit mai complex şi subtil. Reţelele care împânzeau globul până acum 100 de ani, conectând statele mamă şi coloniile de peste mări au rămas constante. Ele erau sangvinizate de transportul de sclavi şi mărfuri. Punctele nodale de interschimb au devenit marile metropole contemporane, iar această tradiţie a schimbului de mărfuri le întreţine creşterea constantă. În tot acest context nu e atât de interesantă expansiunea sau comprimarea unui corp urban, ci mai degrabă ritmurile proprii, organice, care fac o comunitate să-şi transgreseze limitele. Ritmurile acestea de densificare, creştere, au o sensibilitate exacerbată: cele mai mici permutari putând influenţa masiv contextul.

Reîntorcându-ne la întrebările  care ne preocupă pe toţi. Totuşi cum şi mai ales de ce trebuie densificate oraşel? Ar trebui încă de la început să facem o ierarhizare. Există densificări spontane şi densificări planificate, programatice.

Primele sunt legate de creşterea naturală a oraşelor cu care fac corp comun, de aici şi ambiguitatea departajării. Densificarea urbană programatică în schimb, o regasim în toată literatura de specialitate. Ea este vazută ca o reacţie la periferiile nesfârşite, la oraşele de pe autostradă, în opoziţie cu aşa zis-ul “urban sprawl”[1].

Densificarea urbană este o pledoarie pentru moderaţie. De ce să consumi cu pleonexie peisajul împrejmuitor oraşului când poti să oferi modele durabile de locuire aproape de centru.

Densificarea nu preţuieşte modelul locuirii în blocurile comuniste, ci presupune prioritizare şi cumpătare în consumarea terenului intra- şi extravilan.


[1] Jane Jacobs, “The death and life of great american cities”, Vintage books, 1992, descrie situatia oraşelor care se extind, generând periferii nesfârşite, timpul alocării între casă şi lucru si poluarea aferentă este văzută ca o mare problemă a oraşelor americane în anii ‘50

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s